Politică de Confidențialitate

Generalități

Regulamentul 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (General Data Protection Regulation, în prezentul document – GDPR, Regulament sau RGPD) a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în 27 aprilie 2016, prevederile acestuia fiind direct aplicabile începând cu data de 25 mai 2018. Acest Regulament abrogă, în mod expres, Directiva 95/46/CE, înlocuind astfel și prevederile Legii nr. 677/2001 (în prezent, abrogate).

Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, protejând drepturile tuturor persoanelor fizice aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Din punct de vedere material, Regulamentul se aplică tuturor operatorilor care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care privesc persoane juridice şi, în special, întreprinderi cu personalitate juridică, inclusiv numele şi tipul de persoană juridică şi datele de contact ale persoanei juridice.

Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă ("persoana vizată"); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.

Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.

Identitatea operatorului

Având în vedere articolul 4 punctul 7 din Regulament, care definește noțiunea de "operator" ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, operatorul care prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestui website este Atvio cu date de contact e-mail atvvio@gmail.com.

Colectarea datelor personale

Care sunt datele cu caracter personal colectate

Operatorul acestui website colectează, stochează şi prelucrează următoarele date personale ale / referitoare la dvs.:

  • Informații cu privire la comportamentul dvs. online în timpul vizitării website-ului, pentru a vă personaliza experiența online și a vă pune la dispoziție oferte adaptate profilului dvs. Vă invităm să aflați mai multe detalii în acest sens prin consultarea secțiunii privitoare la scopurile prelucrării de mai jos.
  • Pe site-ul nostru putem stoca și colecta informații în cookie-uri și tehnologii similare, conform Politicii privind cookie-urile.
  • Nu colectăm și nu prelucrăm date sensibile, astfel cum sunt acestea definite în Regulamentul general privind protecția datelor în categorii speciale de date cu caracter personal (cum ar fi date referitoare la sănătatea persoanei). De asemenea, nu dorim să colectăm sau să prelucrăm date ale minorilor care nu au împlinit vârsta de 16 ani.

Obținerea Consimțământului

Generalități

Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.

Acordarea consimțământului trebuie să fie realizată printr-o declarație sau printr-o acțiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoştinţă de cauză şi clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații, în format electronic sau în scris, care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în mod clar de celelalte aspecte, putând fi realizată chiar și prin bifarea unei căsuțe.

Cookies

Pe acest site se folosesc cookie-uri conform Politica privind utilizare modulelor cookies

Platformă de Consent Management

Acest website folosește platformă de gestionare a consimțământului Cookiebot, fiind astfel împuterniciți să obținem, să gestionăm și să documentăm consimțământul dumneavoastră dat în calitate de utilizator.

Colectarea consimțământului dumneavoastră se face în mod legal, prin respectarea tuturor cerințelor legale (conținute de GDPR, de liniile directoare ale jurisprudenței Curții Europene de Justiție, de Cadrul de transparență și consimțământ IAB Europe), prin intermediul platformei ajungându-se la optimizarea consimțământului dat la momentul navigării pe acest website.

Platforma de management a consimțământului Cookiebot respectă prevederile europene în domeniu, prelucrarea datelor cu caracter personal ale vizitatorilor și utilizatorilor realizându-se numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru funcționalitatea și optimizarea conținutului site-ului. Prelucrarea datelor cu caracter personal ale utilizatorilor are ca bază legală consimțământul specific, informat și  liber exprimat al utilizatorilor, obținut în conformitate cu art. 6 alin. 1 lit. a) din Regulament. Pentru mai multe detalii, puteți accesa Politica de Confidențialitate disponibilă aici https://www.cookiebot.com/wp-content/uploads/2022/10/DPA_01_2022.pdf

Temeiul prelucrării

Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal menţionate anterior este reprezentat de art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR, care permite prelucrarea de date atunci când persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice.

Scopul prelucrării datele colectate

Datele colectate pe acest site sunt utilizate pentru:

  • Funcţionarea optimă și optimizarea acestui site (statistic şi analitic) - Ne dorim în permanență să vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru, motiv pentru care putem colecta și utiliza anumite informații în legătură cu gradul de satisfacţie pe care l-aţi avut pe durata navigării pe acest site

Drepturile utilizatorilor

Regulamentul general privind protecția datelor vă recunoaște o serie de drepturi în legătură cu datele dvs. cu caracter personal, printre care se numără:

  • Dreptul de informare - puteți solicita informații privind activitățile de prelucrare a datelor dvs. personale, privind identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia sau cu privire la destinatarii datelor dvs.;
  • Dreptul la rectificare - puteți rectifica datele personale inexacte sau le puteți completa;
  • Dreptul la ştergerea datelor - puteți obține ștergerea datelor, în cazul în care prelucrarea acestora nu a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege;
  • Dreptul la restricţionarea prelucrării - puteți solicita restricționarea prelucrării în cazul în care contestați exactitatea datelor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
  • Dreptul la portabilitatea datelor - puteți primi, în anumite condiții, datele personale pe care ni le-ați furnizat, într-un format care poate fi citit automat sau puteți solicita ca respectivele date să fie transmise altui operator
  • Dreptul la opoziţie - vă puteți opune în special, prelucrărilor de date care se întemeiază pe interesul legitim al operatorului;
  • Dreptul de a nu fi supus unor decizii automate sau profilare suplimentare aferente deciziilor automate - puteți cere și obține intervenția umană cu privire la respectiva prelucrare sau vă puteți exprima propriul punct de vedere cu privire la acest tip de prelucrare;
  • Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești - puteți depune plângere față de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și / sau vă puteți adresa instanțelor judecătorești pentru respectarea drepturilor dvs.;
  • Dreptul de retragere a consimțământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul dvs., vi-l puteți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă.

Fără a vă afecta dreptul dvs. de a contacta în orice moment Autoritatea de Supraveghere (ANSPDCP), vă rugăm să ne contactați în prealabil și vă asigurăm că vom depune toate diligenţele necesare pentru a rezolva orice problemă pe cale amiabilă.

Obligațiile operatorului de date

Criptarea datelor

Acest site utilizează criptare SSL din raţiuni de securitate şi pentru protecţia transmiterii informaţiilor confidenţiale. Această criptare poate fi recunoscută de dvs. după fereastra de blocare („lock icon”) care apare în bara browser-ului şi prin schimbarea din http:// în https:// a adresei browser-ului respectiv. Odată activată criptarea de acest tip, datele transmise sau transferate nu vor putea fi văzute de terţi.

Responsabilul cu protecția datelor

Nefiind aplicabile prevederile GDPR privind obligativitatea numirii unui Responsabil cu protecţia datelor (art. 37 alin. 1) pentru orice informaţii sau lămuriri privind funcţionarea acestui website, vă rugăm să ne contactaţi la următoarele date:

  • Nume: Atvio
  • E-mail: atvvio@gmail.com

Măsuri tehnice și organizatorice adecvate

Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, contextul şi scopurile prelucrării, precum şi riscurile pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, operatorul pune în aplicare măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date cu caracter personal care sunt necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării.

În cazul apariţiei unei breşe a securității datelor cu caracter personal, operatorul are obligaţia legală de a respecta normele specifice în domeniu, respectiv de a notifica breșa de securitate atât dumneavoastră, cât și Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în termen de 72 ore de la producerea acesteia.

Concluzie

Prezenta politică privind prelucrarea datelor cu caracter personal este generată în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, dar şi cu celelalte dispoziţii legale naţionale aplicabile.

Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la această politică. Recomandăm consultarea Politicii în mod regulat pentru o informare corectă și actualizată în ceea ce privește prelucrarea datelor personale.

Pentru mai multe detalii cu privire la prezenta Politică GDPR, precum şi pentru exercitarea oricărui drept dintre cele menţionate anterior, poate fi trimisă o notificare scrisă la datele de contact indicate mai sus.